Somonul este pestele meu preferat, desi suna banal, stiu. Dar este un peste gras pe care il poti prepara in numeroase feluri si este extrem de gustos, fara sa mai fie necesar sa adaugi prea multe. In plus, mi se pare extrem de satios, fata de alti pesti.
Dupa cum spuneam, este delicios cu foarte putine ingrediente. In aceasta reteta l-am facut in unt si atat. A iesit un deliciu.
Ingrediente
1 file de somon
Sare
Sucul de la 2 lamai
Piper
2 galbenusuri de ou
50 g unt SIM cu 82% grasime, plus pentru prajit pestele
Intai am facut sosul pentru ca somonul va fi gata in 5 minute. Am facut o varianta diferita a sosului olandez, cu mult suc de lamaie in loc de otet.
Intai am mixat galbenusurile cu putina sare, apoi le-am pus pe baie de aburi cu putin unt, adaugand treptat pana am terminat cele 50 de grame. Aproape de final am adaugat piper si sucul de lamaie, apoi am omogenizat.
Am uns o tigaie cu unt, am incins-o si am prajit somonul cam 2 minute pe fiecare parte, adaugand un praf de sare. La final am asezonat cu piper proaspat rasnit si cu putin patrunjel taiat. Recomand chives pentru acest preparat, insa eu nu am gasit de data aceasta.
Optional, mai puteti stoarce putin suc de lamaie proaspat dupa ce preparatul este gata, mie imi place mult lamaia si nu am ezitat sa pun extra.
Pofta buna!
Kommentare