top of page
Writer's pictureThe Baker

Tort cu blat umed de mere


Deja a venit iarna, dar eu inca mai mai bucur de mere proaspete de la ei mei. Au depozitat in pivnita cateva ladite, si, de fiecare data cand merg acasa, iau cateva de acolo si ma gandesc la idei de ceva bun. Spre deosebire de alte deserturi, de data aceasta am folosit merele in blat.

Ca sa descriu pe scurt acest tort, am facut blatul umed cu mere din plin, însiropat cu suc de mere, crema de mascarpone si arahide, si crema de caramel... tot cu mere.

Pentru prepararea blatului, am început prin a da pe razatoarea mica 5-6 mere dulci si zemoase. Le-am scurs de suc si am pastrat sucul într-un bol, pentru ca îl voi folosi la însiropat blatul.


Am pus merele într-o cratita cu 2 linguri de zahar, pe foc mic. Dupa ce s-au înmuiat si s-a topit zaharul, am adaugat o lingurita de scortisoara macinata, o steluta de anason si o lingura de coaja de lamâie rasa.


Le-am mai lasat pe foc câteva minute, am scos steluta de anason si am lasat merele sa se raceasca.

Separat am mixat 100 de grame de unt moale cu 2 linguri de zahar pudra pâna a devenit cremos. Apoi am adaugat 2 oua, putina vanilie, si am mixat din nou înca 2 minute, dupa care am adaugat 100 de mililitri de chefir.

Am combinat 150 de grame de faina cu un praf de sare si un plic de praf de copt, si am încorporat, treptat, în compozitia cu unt.

Dupa ce merele au ajuns la temperatura camerei, le-am pus în bolul cu aluat, pastrând 2-3 linguri pentru decorul final, si am omogenizat.


Am turnat compozitia în tava de copt tapetata cu unt si faina, si am copt blatul la foc mic spre mediu, cam 45 de minute. Compozitia este suficienta pentru o tava de 20 de centimetri. Blatul ar trebui sa iasa crescut, însa fara bolta, usor umed si lipicios de la merele din compozitie.


L-am lasat sa se raceasca complet înainte de a-l taia. Apoi l-am însiropat cu suc de mere, stors mai devreme.

Pentru crema am mixat 300 de grame de mascarpone cu 3-4 linguri de zahar pudra si un strop de vanilie. Apoi am adaugat 2 linguri pasta de alune de padure (ce poate fi inlocuita cu unt de arahide) si am mixat bine. Textura finala este cremoasa si usoara, însa dupa ce tortul va sta la rece, va deveni mai ferma. Dupa ce s-a însiropat blatul, am pus crema între straturi si l-am îmbracat si la suprafata cu un strat subtire de crema.


Am decorat tortul si l-am tinut la rece cateva ore, inainte de a-l taia. Enjoy!




1,607 views1 comment

Recent Posts

See All

1 Kommentar


Irina Chivu
Irina Chivu
12. Okt. 2020

Bună ziua! E încântătoare rețetă! Plănuiesc sa o folosesc. Ma interesează crema de caramel cu mere. Am văzut ca apare la începutul rețetei,dar nu am regăsit o pe parcurs. Mulțumesc frumos!

Gefällt mir
bottom of page